Translate

Ce te face fericită?

17:04

Draga mea, 

 Când a fost ultima oară când ai fost fericită? Când ai râs cu lacrimi? Când te-ai bucurat de viață ca un copil? Ai făcut-o? Dacă nu, de ce?  
 Suntem atât de preocupate de fericirea "materială", și uităm de fapt să fim fericite cu toată ființa noastră. Gândim prea mult, și acționăm prea puțin.  

 Și totuși, ce este fericirea? 

 Pentru mine, fericirea începe dimineața când pot vedea cerul, fie el senin, sau de un gri cenușiu. Să simt razele de soare pe pielea mea, sau stropii de ploaie care parcă valsează.  
 Fericirea, e atunci când împărtășesc amintiri frumoase cu oamenii dragi mie, atunci când știu că pot face alți oameni fericiți și pot alina un suflet îndurerat.  
 Fericirea e atunci când pot simți mâinile gingașe ale mamei mele, care au puterea de a-mi lua toate durerile sufletești.  
 Fericirea e atunci când iubești, iar oamenii din jurul tău te iubesc la rândul lor. Fericirea este viața! 
 Ar trebui să ne desprindem puțin de obiceiurile zilnice, și să încercam să căutăm acel ceva ce ne aduce fericirea. Să facem lucruri nebunești, și să ne bucurăm de viață ca și cum am mai avea doar o zi de trăit. 

 Când a fost ultima oară când ți-ai făcut bagajul și ai plecat random într-o vacanță? Când ai dat muzica la maxim și ai început să dansezi singură prin casă sau să sări pe pat cât de tare poți?
 Sunt clipe în viața noastră pe care dacă nu le trăim la timp, nu le mai trăim niciodată. Și știți ce e mai trist? Că nu o să regretăm lucrurile pe care le-am făcut, ci cele pe care nu.  

 Pe tine ce te face fericită? 

With love, A.D.

You Might Also Like

7 comentarii

  1. Sunt multe lucruri care ma fac fericita. Cafeaua de dimineata, un mesaj spontan cu cateva cuvinte din suflet, revederea cu parintii mei, revederea casei in care am crescut, sa primesc lalele sau bujori si sa stau dimineata pe o plaja si sa admir peisajul, sa aud valurile. Ma bucur ca ai postat asta si ca mi-ai pus intrebarea.

    RăspundețiȘtergere
  2. fericita? zambetul Evei :)...si florile, si soarele si marea, si cerul...

    RăspundețiȘtergere
  3. Fericirea copilului meu ma face fericita. Sunt la fel de fericita atunci cand sotul meu imi face complimente sau cand imi face o declaratie. As putea sa spun ca-mi gasesc fericirea in lucruri marunte si totusi realizez ca acestea nu sunt tocmai marunte

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma face fericita tot ceea ce mi place, dar pe primul lor in a ma face fericita este iubitul meu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce mă face fericită?
    Soare, linişte, copii veseli, oameni faini, un pahar cu vin roşu, o prăjitură cu ciocolată, îmbrăţişarea soţului.....

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce ma face fericita?
    Abia astept vacanta de vara ca sa plec la plimbare cand am chef, sa citesc cand vreau (pana dimineata daca rezist), sa alerg prin ploaia de vara si sa ma bucur de viata!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce dragut!!!!
    Imi plac astfel de postari mai personale, mai motivationale...sunt bine venite oricand! :)
    Si sa iti raspund la intrebare/....aseara! Intotdeauna rad cu pofta impreuna cu iubitul meu, ne gadilam si ne distram in felul nostru! Si iubesc atat de mult acele momente...cand efectiv, ma doare burta de cat am ras!!!

    RăspundețiȘtergere

vineri, 12 mai 2017

7 comentarii:

Instagram

danilaandreeamadalina

Follow Me

https://www.facebook.com/medeeeaa/